Cunoscută de iubitorii Thaliei sub numele de Georgeta Luchian, actrița a încântat nenumărate generaţii de spectatori, care i-au admirat și aplaudat la scenă deschisă talentul, seriozitatea și pasiunea, relatează realitateadecraiova.net.
Spirit artistic și cultural complex, Georgeta Elena Tudor a dovedit, de-a lungul timpului, și reale calități de poetă, publicând, în 2011, volumul de poezii “Uneori femeile surâd”.
În anul 2018, în cadrul Zilei Municipiului Craiova, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului, în semn de preţuire pentru întreaga activitate dedicată scenei teatrale craiovene și românești, dar și pentru admirabila misiune de promovare a culturii româneşti.
„Astăzi, la trecerea în neființă, gândurile noastre se îndreaptă în aceste momente spre familia, prietenii și toți cei apropiați și transmitem îndoliatei familii, întreaga noastră compasiune și sincere condoleanţe. Drum lin printre îngeri!”, transmit reprezentanţii muncipalităţii craiovene.