Teoretic, toate ariile trebuie să fie administrate de un custode, desemnat de autorităţile de mediu şi care lucrează voluntar. În tot judeţul există 32 de arii protejate, dar în momentul de faţă doar şapte au custode.
Custozii ariilor sunt verificaţi de Garda de Mediu, care poate da sancţiuni pentru eventuale nereguli. Conducerea instituţiei spune însă că nici nu vrea să dea amenzi, pentru că au rămas foarte puţini şi totul se face pe bază de voluntariat.
Peştera din Valea Cetăţii e una din ariile protejate fără custode, din judeţul Braşov. Peştera este una din cele 32 de rezervaţii din judeţ. Doar pe hârtie. Nimeni nu se ocupă de administrarea ei. Oficial, peştera a fost declarată din 2000 monument al naturii şi zonă protejată de interes naţional.
Efectele indiferenţei statului nu sunt greu de văzut. Multe formaţiuni sunt rupte, iar peştera e din ce în ce mai departe de ceea ce frumos se numeşte arie naturală protejată
Ariile protejate ocupă jumătate din suprafaţa judeţului Braşov. Prea mult, spun autorităţile, care se plâng că multe investiţii în infrastructură sunt blocate din această cauză. Subprefectul judeţului spune că va face o
adresă prin care să solicite reducerea acestor arii protejate.
În septembrie 2009, România a fost dată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile privind managementul ariilor protejate.