La o clinică din Cleveland, medicii americani au realizat cu succes primul transplant de faţă din Statele Unite. Pacientul a fost o femeie căreia i-a fost înlocuită 80 la sută din suprafaţa facială, iar operaţia a durat 22 de ore.
Şi francezii au contribuit anul trecut la revoluţionarea ştiinţei. După un studiu care a durat 15 ani, a fost creată în sfârşit prima inimă artificială asemănătoare celei umane. Cordul a trecut deja testul pe animale, iar cercetătorii francezi speră ca în doi ani să realizeze şi primul transplant la om.
Premieră şi pentru România! Medicii clujeni au refăcut în octombrie uretrele a patru pacienţi, utilizând mucoasă din cavitatea bucală. Pacienţii supuşi acestor operaţii sufereau de insuficienţă renală, care ar fi dus, în câţiva ani, la deces.
Şi în domeniul chirurgiei reparatorii s-a mai înregistrat o premieră mondială. Un german şi-a recăpătat ambele braţe, care îi fuseseră amputate acum şase ani, în urma unui accident de muncă.
O altă descoperire importantă este aparatul dentar invizibil. Realizată de cercetătorii germani, această inovaţie stomatologică a fost adusă anul trecut şi în România. Aparatul poate fi cumpărat cu 5 mii de euro, dar merită toţi banii. Se montează în spatele dinţilor şi nimeni nu-l observă.
Şi tot în 2008, tehnica medicală a colaborat în mod spectaculos cu
lumea muzicală. Eddie Ackock, un celebru instrumentist din Statele
Unite, a cântat la banjo în timp ce era operat pe creier.
Neurochirurgii au putut astfel să depisteze ce anume îi provoca un
tremur al mâinii. Intervenţia a fost făcută doar cu anestezie locală.