Meteoroidul de circa 1 metru a fost văzut luni dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 03:00 GMT (5:00, ora României). Utilizatorii reţelelor sociale, mai ales cei din sudul Angliei, au împărtăşit imagini cu roca în flăcări, numită Sar2667.
Intrarea acestui mic meteoroid în atmosfera Pământului fusese însă prognozată, ceea ce nu se întâmplă des. Este doar pentru a şaptea oară, notează BBC. Agenţia Spaţială Europeană a scris pe Twitter că acesta a fost "un semn al progreselor rapide în ceea ce priveşte capacităţile globale de detectare a asteroizilor".
Agenţia anunţase anterior că se aşteaptă ca obiectul să atingă "în siguranţă" atmosfera terestră în apropierea oraşului francez Rouen.
Organizaţia Internaţională pentru Meteori, o organizaţie non-profit cu sediul în Belgia, a estimat că obiectul cosmic a intrat în atmosfera terestră la aproximativ 4 km de coasta franceză şi a creat un efect de "minge de foc".
Ultimul asteroid despre care s-a emis în avans prognoza că va intra în atmosfera Pământului a fost văzut pe cerul din Ontario, Canada, în luna noiembrie a anului trecut.