Pentru această a 17-a și ultimă etapă, avionul este pilotat de elvețianul Bertrand Piccard, care a realizat primul zbor transatlantic al unui aparat capabil să zboare fără carburant, grație bateriilor sale care înmagazinează energia solară.
Sub aplauzele și strigătele de bucurie ale echipajului de la sol, avionul a decolat duminică de pe aeroportul din Cairo în jurul orei 01.00 dimineață, lansându-se într-o călătorie de 48 de ore care îl va conduce până la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, de unde a plecat prima oară la 9 martie 2015.
"Este un proiect pentru energie, pentru lumea întreagă", a spus pilotul în vârstă de 58 de ani, apreciind că va fi vorba de un voiaj "dificil". "Este o regiune foarte călduroasă (...) zborul va fi epuizant", a avertizat el.
Cântărind doar 1,5 de tone, dar la fel de mare ca un Boeing 747, Solar Impulse 2 zboară grație bateriilor care înmagazinează energia solară captată de cele aproximativ 17.000 de celule fotovoltaice de pe aripile sale.