"Beagle 2, pe care o consideram pierdută din 2003, a fost descoperită parţial deschisă pe suprafaţa planetei", a explicat UK Space Agency, agenţia spaţială britanică, într-un comunicat.
Dispariţia modulului marţian a pus o lumină negativă asupra misiunii Mars Express, prima explorare a unei alte planete a Sistemului Solar lansată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care continuă şi în prezent.
Sonda Beagle 2 a fost declarată oficial pierdută definitiv pe 6 februarie 2004.
Dovada privind semi-succesul său a fost oferită de imaginile de înaltă rezoluţie realizate de sonda americană Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), care se află pe orbita marţiană din anul 2006.
Imaginile atestă că micul modul Beagle 2, cu o greutate de circa 70 de kilograme, nu s-a dezintegrat la impactul cu solul marţian, contrar celor crezute de oamenii de ştiinţă.
Mai mult pe Mediafax