"Este posibil ca în Univers să existe planete locuibile, unele dintre acestea putând fi populate deja de extratereştri. Cu toate acestea, formele de viaţă sunt extrem de fragile în primele faze de existenţă, ceea ce înseamnă că trebuie să evolueze foarte rapid pentru a supravieţui", a declarat Aditya Chopra, liderul echipei de cercetare din cadrul Universităţii Naţionale din Australia.
Cercetătoarea susţine că, de exemplu, în urmă cu 4 miliarde de ani, în momentul în care s-au format, Venus şi Marte erau două planete extrem de instabile. Astfel, este foarte puţin probabil ca pe suprafaţa acestora să fi apărut forme de viaţă, iar despre supravieţuire în timp aproape că nici nu se pune problema.
Această ipoteză răspunde întrebării puse în nenumărate rânduri de către specialişti: dacă Universul este atât de mare şi adăposteşte o mulţime de planete locuibile, de ce nu am găsit până acum extratereştri? "Motivul pentru care nu am găsit indicii despre existenţa unor forme de viaţă extraterestră ar avea de a face mai puţin cu posibilitatea apariţiei organismelor, ci, mai degrabă, cu rapiditatea cu care se succed ciclurile climatice la suprafaţa unei planete", este de părere astronomul Charles Lineweaver.
Sursa: Descoperă