Aparatul revoluționar, pilotat de elvețianul Bertrand Piccard, a decolat de pe aeroportul din Chongqing (sud-vest) la ora 06.08 locală (22.08 GMT luni), cu destinația Nankin (est), au declarat organizatorii.
Aparatul urma să facă o scurtă escală în megalopola Chongqing, însă a rămas timp de trei săptămâni țintuit la sol de condițiile meteorologice nefavorabile.
Pe deasupra, cel de-al doilea pilot al avionului solar, André Borschberg, a fost nevoit să se întoarcă "câteva zile" în Elveția pentru un control medical din cauza unor migrene.
Zborul de la Chongqing la Nankin ar trebui să dureze între 14 și 20 de ore, conform estimărilor.
Această călătorie fără precedent în jurul lumii a început la 9 martie și este prevăzută să se desfășoare în 12 etape. Inițiativa este rezultatul a 12 ani de cercetări realizate de André Borschberg și Bertrand Piccard care, pe lângă succesul științific, vor să transmită un mesaj politic pentru o energie curată.