''Meciurile se suspendă miercuri din cauza ploii. Biletele de miercuri vor oferi accesul pentru meciurile disputate joi'', se arată pe pagina de Facebook a turneului de la București.
Inițial, pe terenul central și pe terenul nr. 1, erau programate meciuri de simplu și dublu, cu începere de la ora 12,00.
În programul de miercuri figurau și tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău, principalii favoriți ai probei de dublu, care trebuiau să dispute ultimul meci de pe Terenul Central, contra neozeelandezilor Marcus Daniell/Artem Sitak, potrivit Agerpres.
De asemenea, între cei programați să joace miercuri se numărau croatul Ivo Karlovic, al doilea favorit, contra francezului Lucas Pouille, și spaniolul Guillermo Garcia-Lopez (N. 4), deținătorul titlului la București, împotriva britanicului Kyle Edmund.