România a împărțit prima treaptă a podiumului cu Ungaria, în timp ce Italia s-a clasat pe locul al treilea. România are cel puțin un reprezentant în șase finale în care a aliniat sportivi în calificări.
La individual feminin, Oana Corina Constantin, vicecampioană europeană anul trecut, a ocupat locul al doilea în calificări, cu 21,350 puncte, în timp ce Bianca Gorgovan s-a clasat a șaptea, cu 20,750.
Și la individual masculin ambii gimnaști români vor evolua în finală, Gabriel Bocșer (21,150 ) a ocupat locul șase, iar Marian Brotei (21,000 p) s-a clasat pe șapte.
La perechi mixte, Dacian Barna și Lavinia Panaete au terminat pe locul patru, cu 20,700 puncte, iar Bianca Gorgovan și Lucian Săvulescu au prins ultimul bilet (8), cu 20,350 p.
Lavinia Ioana Panaete, Dacian Nicolae Barna și Lucian Ștefan Săvulescu au obținut cea mai bună notă la trio, 21,305 puncte.
România (Lavinia Ioana Panaete, Bianca Maria Gorgovan, Gabriel Bocșer, Lucian Ștefan Săvulescu, Dacian Nicolae Barna) a ocupat locul al treilea în calificările la grup, cu 20,616 puncte.
La dans aerobic, România, în formula Denisa Ganea, Iulian Perșe, Roberta Dănescu, Marian Brotei, Steliana Stoenescu, Ioana Andreea Darie, Alexandra Oprea, Andreea Aurelia Drenea, s-a clasat a patra în calificări, cu 18,500 puncte.
România a câștigat medalia de argint pe echipe, vineri, în întrecerea juniorilor de la Elvas.
Duminică se vor desfășura finalele, atât la juniori, cât și la seniori.