Potrivit realitateasportiva.net, meteorologii au anunțat zăpezi și temperaturi foarte scăzute pentru perioada următoare, la nivel național. Etapa cu numărul 21 din Liga 1 ar trebui să aibă loc în perioada 19-22 decembrie.
„Să vedem dacă se joacă ultimele meciuri din an. În condițiile meteo care se anunță, nu știu! Deși nu văd ce grabă e să jucăm până… Dacă vor cei de la Ligă, jucăm şi de Revelion şi de Crăciun, nu avem probleme. Noi suntem carne de tun! Oricum nu vine nimeni, foarte puţin suporteri vin pe frigul acesta. Trebuie să se gândească şi la noi, pentru că noi suntem cei care trebuie să lăsăm capul jos şi să facem ce zic ei, din păcate! Este frigul acesta care ne pune în pericol sănătatea noastră. Dacă faci o ruptură şi stai minim şase luni, ce faci? Dintr-o prostie„, a spus Țucudean, în cadrul unei conferințe de presă.
Deocamdată, CFR Cluj joacă vineri cu FC Voluntari, pe teren propriu, de la ora 20:00, în etapa a 17-a din Liga 1. Este duelul dintre echipa de pe primul loc și cea de pe ultima poziție a clasamentului.