Update. Deja calificaţi în semifinale la Turneul Campionilor, după două victorii obţinute în minimum de seturi, perechea româno-olandeză îi va întâlni în "careul de aşi" pe fraţii Bryan. De când face pereche cu Rojer, cei doi i-au întâlnit pe americani de 4 ori, de fiecare dată pierzând.
"Mi-ar plăcea să joc cu Florin în finală, nu să ne întâlnim în semifinală. Suntem în formă și am obținut până acum două victorii categorice. Ar fi frumos să ne întâlnim în finală", a explicat Tecău într-un interviu pentru Digisport.ro.
În plus, fiecare victorie este extrem de importantă, în joc fiind şi locul 1 la finalul anului. Tecău şi Rojer au nevoie de o victorie în plus faţă de fraţii Bryan pentru a-i detrona şi a încheia 2016 pe primul loc.
Finală românească la Turneul Campionilor de la Londra?
Florin Mergea şi Rohan Bopanna s-au calificat în penultimul act la Turneul Campionilor, iar miercuri seară a venit rândul perechii Tecău/Rojer să bifeze a doua victorie (6-4, 7-6 cu Dodig/Melo) şi să se califice în careul de aşi al competiţiei.