"Eu eram un om ambiţios, căruia îi plăcea să aibă foarte mult. Tata mă ştia că sînt lacom. De cîte ori îi spuneam că vreau să-mi iau Mercedes pe timpul ăla, se enerva, mă înjura şi-mi spunea: „Mă, eşti nebun?! Păi Vizureanu, care-i prim-secretar, merge cu Dacia şi tu… A doua zi după ce intră Mercedesul în curte, mă arestează şi pe mine, şi pe tine!”. Discutam cu tata şi încerca să mă calmeze, ca să zic aşa. Eu mergeam foarte mult prin ţară, făceam comerţ şi sînt o grămadă de locuri pe lîngă care, dacă trec acum, îmi dau lacrimile. Mi-au rămas amintiri frumoase. Voiam să obţin profit de 1.500-2.000 de lei la fiecare afacere, iar tata era puţin speriat de lăcomia mea", declarat Gigi Becali, într-un interviu pentru Fanatik.