Pliskova, finalistă la Tianjin, duminică, şi-a asigurat participarea la turneul de la Singapore deşi a fost învinsă miercuri la Moscova, în optimi, de rusoaica Vera Zvonareva, cu 6-1, 6-2, care i-a oferit astfel biletul Elinei Svitolina, conform Agerpres.
Karolina Pliskova, fost lider mondial, a obţinut la rândul său biletul pentru Singapore după ce olandeza Kiki Bertens, numărul 10 WTA, a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici (31 WTA), cu 6-3, 4-6, 6-3.
Prima care şi-a asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor a fost românca Simona Halep (campioană la Roland Garros), care va încheia anul pe primul loc în clasamentul WTA indiferent de rezultatul de la Singapore. Au urmat apoi germanca Angelique Kerber (campioană la Wimbledon), daneza Caroline Wozniacki (deţinătoarea titlului şi campioana de la Australian Open), japoneza Naomi Osaka (campioana de la US Open), cehoaica Petra Kvitova şi americanca Sloane Stephens.
Bertens, a noua în clasamentul WTA Race, va fi rezervă la turneul de la Singapore şi va urmări cu atenţie starea de sănătate a Simonei Halep, a cărei participare este incertă din cauza unei hernii de disc cu care a fost diagnosticată recent şi din cauza căreia a declarat forfait pentru turneul de la Moscova, după ce abandonase şi în primul tur la Beijing.