SIMONA HALEP. "Bonjour a tous!", a început Simona Halep, în franceză, discursul său, scrie Mediafax.
"E primul meu discurs de Grand Slam şi este un moment special pe care nu-l voi uita toată viaţa. Vreau să o felicit pe Maria, a meritat titlul. Îţi urez succes în viitor. Am avut două săptămâni incredibile, e un turneu incredibil şi sunt fericită că aţi venit şi m-aţi susţinut, vreau să le mulţumesc tuturor, românilor din tribune şi celor din România, vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine. Mulţumesc familiei, echipei mele, aţi făcut o treabă foarte bună. Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru ce aţi făcut în această săptămână. A fost prima mea finală de Grand Slam, sper să nu fie şi ultima. Părinţilor mei le mulţumesc, este prima mea finală de Grand Slam şi nici nu ştiu cum să mă exprim. Vă mulţumesc şi vă iubesc", a declarat Halep, în limba engleză, la festivitatea de premiere.
"Merci beaucoup pour votre soutien, vous êtes formidables. Je veux revenir ici! (n.r - Vă mulţumesc mult pentru susţinere, sunteţi extraordinari. Vreau să revin aici", a încheiat românca, tot în franceză, asdresându-se publicului local.
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.