Răzvan Lucescu a ajuns cel mai vechi antrenor al echipelor din prima Ligă, chiar dacă la fiecare şase luni s-a vorbit de o posibilă despărţire între el şi Rapid. Vorba lui George Copos, Giuleştiul este farmecul vieţii.
Răzvan Lucescu spune că s-a obişnuit cu fierberea la clubul de lângă Podul Grant chiar dacă nu-şi explică de ce unii dintre rapidişti pot fi nemulţumiţi la finalul celui mai bun an european din istoria grupării.
"La noi lucrurile nu au fost niciodată liniştite şi asta face parte din atmosfera Rapidului, caracteristica, farmecul vieţii, al domnului Copos în primul rând", a declarat Răzvan Lucescu.
Antrenorul formaţiei din Grant spune că şi în ciuda unui final de sezon cu probleme, echipa se află în graficul solicitat de patronul echipei, George Copos.
"Acum o lună şi jumătate, într-o discuţie cu el mi-a zis: te rog, faceţi tot ce puteţi să vă calificaţi în primăvară, în Cupa României şi să terminăm pe locul doi în campionat", a adăugat Lucescu.