Aceasta a fost cea de-a 17-a victorie consecutivă înregistrată de Serena Williams în fața Mariei Șarapova, ocupanta numărului 4 mondial, în fața căreia s-a impus după o oră și 18 minute de joc.
În vârstă de 33 ani, Serena Williams va disputa a opta sa finală la Wimbledon, la finalul căreia speră să-și treacă în palmares al 21-lea său titlu de Grand Slam și a se apropia, astfel, și mai mult de recordul deținut de germanca Șteffi Graff, cu 22 de trofee cucerite pe parcursul carierei.
Campioana din Statele Unite, care a câștigat de șase ori în cariera sa turneul londonez, o va avea ca adversară în ultimul act pe hispano-venezueleanca Garbine Muguruza Blanco (21 ani), aflată la prima sa calificare în finala unei competiții de Mare Șlem.
Muguruza, cap de serie numărul 20 la Wimbledon, a trecut la rândul ei în semifinale, cu 6-2, 3-6, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska (nr.13), la capătul unui meci care a durat o oră și 53 minute.
Serena Williams și Garbine Muguruza Blanco s-au mai întâlnit de trei ori până acum în circuitul WTA, americanca impunându-se de două ori, ultima oară anul acesta, în optimile de finală la Australian Open. Muguruza a reușit să o învingă la rândul ei pe cea mai mică dintre surorile Williams, anul trecut, în primul tur la Roland Garros.
Sursa: Agerpres