"Prin acest act, nu vreau doar să-mi apăr integritatea și imaginea ca sportiv, dar și valorile pe care le-am apărat pe parcursul întregii mele cariere", a precizat Nadal într-un comunicat, preluat de Agerpres.
"Doresc, de asemenea, să evit ca o persoană publică să poată lansa, prin intermediul mass-media, acuzații ofensatoare împotriva unui sportiv fără dovezi sau fundament, iar acest lucru să rămână nepedepsit", a adăugat jucătorul spaniol, precizând că eventualele daune pe care le va obține vor fi donate integral unui ONG sau unei fundații din Franța.
Roselyne Bachelot, fost ministru al sportului (2007-2010) și al solidarității sociale (2010-2012) în guvernul francez, a afirmat în luna martie, în momentul în care a fost chestionată pe tema controlului pozitiv la meldonium al rusoaicei Maria Șarapova, că Nadal ar fi simulat o accidentare pentru a ascunde de fapt un control antidoping pozitiv.
"Se știe că faimoasa accidentare a lui Rafael Nadal, care a durat șapte luni, s-a datorat în realitate unui control pozitiv", a afirmat fostul demnitar francez într-un interviu acordat postului de televiziune D8.
"Atunci când vezi un jucător de tenis că se oprește timp de câteva luni, este pentru că a fost controlat pozitiv. Nu de fiecare dată, însă foarte des", a adăugat Bachelot.
Rafael Nadal (29 ani), care va încerca anul acesta să câștige pentru a 10-a oară în cariera sa turneul Mare Șlem de la Roland Garros, a negat vehement că ar fi utilizat substanțe pentru îmbunătățirea performanțelor sportive, declarându-se extrem de ofensat de declarațiile doamnei Roselyne Bachelot.
"Sunt obosit să aud astfel de lucruri, am tot lăsat de la mine în trecut, dar acum s-a terminat. Știu cât de mult am muncit pentru a ajunge aici. Nu pot să accept comentariile unei persoane care se consideră serioasă, întrucât a fost ministru într-o mare țară, Franța", a afirmat Nadal luna trecută, în timpul turneului de la Indian Wells (SUA).