Organizatorii acestei competiţii au publicat lista iniţială a celor 110 sportive acceptate direct pe tabloul principal. Celelalte 18 participante vor fi stabilite în urma disputării calificărilor şi alegerii wildcardurilor (invitaţii din partea organizatorilor), anunţă Mediafax.
În afară de Patricia Ţig, alte patru jucătoare din România vor fi pe tabloul principal: Simona Halep (locul 4 WTA), Irina-Camelia Begu (29 WTA), Monica Niculescu (38 WTA) şi Sorana Cîrstea (80 WTA).
Angelique Kerber, prima jucătoare a lumii, este campioana en-titre de la Openul Australiei, iar fosta finalistă Serena Williams va reveni după o accidentare care a făcut-o să rateze finalul de sezon. Restul favoritelor în ordinea capilor de serie sunt: Agnieszka Radwanska, Simona Halep, Dominika Cibulkova, Karolina Pliskova, Garbine Muguruza, Madison Keys, Svetlana Kuznetsova, Johanna Konta.