Laurenţiu Reghecampf a declarat că fundaşul Doru Bratu va evolua din această iarnă la Pandurii Târgu Jiu. Antrenorul de la Steaua a adăugat că este posibil ca mijlocaşul Mihai Răduţ să meargă cu echipa "roş-albastră" în cantonamentul din Spania, însă Stefan Nikolic şi Mihai Costea vor rămâne acasă.
"Răduţ probabil va merge cu noi (n.r. - în cantonament), Nikolic şi Costea, nu. Bratu este deja transferat la Târgu Jiu. Chiar dacă Doru nu a avut şansa să joace pentru că a avut parte de o accidentare foarte gravă şi a stat aproape un an să se recupereze, poate juca la primele trei-patru echipe din campionatul României", a spus Reghecampf.
Reghecampf a menţionat că este mulţumit de cum s-a pregătit mijlocaşul Adrian Cristea şi speră că acesta va avea şansa să-şi arate valoare: "Cristea a avut o perioadă bună, primele meciuri le-a jucat destul de bine, după aceea nu a mai avut aceeaşi evoluţie. Pentru mine rămâne un mare jucător şi nu am avut niciun fel de probleme cu el, un caracter incredibil, s-a antrenat foarte bine. Poate va avea şansa să arate care este valoarea lui!".
Steaua se va reuni la 9 ianuarie în vederea pregătirii returului Ligii I şi va efectua două cantonamente în Spania.
În 12 ianuarie, steliştii vor pleca în Spania, unde vor participa la primul stagiu de pregătire, de la Marbella. Elevii lui Reghecampf vor fi cazaţi la Hotelul H10, din Estepona şi vor rămâne acolo până în 23 ianuarie.
După revenirea din Spania, steliştii vor avea două zile de pauză, urmând ca la 26 ianuarie să revină în Spania, la Mijas (Hotel La Cala), unde vor sta până în 6 februarie.