Claudiu Petrila este jucătorul care a fost trimis de Dan Petrescu la începutul sezonului sub comanda lui Leo Grozavu, iar acolo a explodat prin evoluţiile pe care le-a avut pe teren.
Prestaţiile sale nu au fost trecute cu vederea nici de Ioan Ovidiu Sabău, fost internaţional. Fostul fotbalist spune că îl admiră foarte mult pe Claudiu Petrila, iar calităţile cu care iese în evidenţă fotbalistul sunt viteza, personalitatea, maturitatea pentru vârsta lui, driblingul sau execuţiile superbe.
Sabău este de părere că jucătorul va fi păstrat în sezonul următor în lotul campioanei şi va deveni un jucător foarte important pentru club.
„Mie îmi place foarte mult Petrila. Îl cunosc bine, are calităţi deosebite. E tânăr, are viteză foarte bună şi personalitate, e foarte matur pentru vârsta lui. Nu-i timid deloc, ia acţiunile unu contra unu, are execuţii superbe.
E jucător de perspectivă, probabil că există o clauză să rămână la Sepsi. Eu zic că se poate integra la CFR! E tânăr, e şi regula Under 21, e un jucător de bandă cu viteză care mie-mi place foarte mult. Are şi minte, judecă, e foarte matur.”, a declarat Sabău pentru Looksport.
Când a ajuns la Sepsi, Petrila declara că obiectivul său principal este să evolueze cât mai mult pentru formaţia antrenată de Leo Grozavu.