După deliberări care au durat mai puţin de zece minute, magistratul de la Tribunalul Ilfov au decis eliberarea sa condiţionată.
Stoica a scris patru cărţi în detenţie, iar când magistraţii au vrut să afle cum a reuşit această performanţă, fostul om de fotbal l-a dat exemplu pe Mircea Eliade, care şi-a redus perioada de somn pentru a putea scrie cât mai mult.
Pentru a-şi câştiga libertatea, fostul manager al Stelei a fost pus în instanţă să recite titlurile celor patru cărţi pe care le-a scris în spatele gratiilor. Prima proba a fost trecută de Stoica fără emoţii. Judecătorul l-a mai întrebat şi cum a avut timp să scrie atât într-un timp aşa de scurt, iar Stoica a spus că a fost inspirat de Mircea Eliade, care şi-a redus perioada de somn cu trei ore pentru a putea scrie cât mai mult.
Cărţile fostului om de fotbal i-au grăbit eliberarea cu 120 de zile, iar alte 94 de zile le-a câştigat prin muncă. Procurorii DNA s-au opus eliberării pentru că au pus la îndoială atât caracterul ştiinţific al lucărilor, cât şi faptul că ar fi fost scrise de el. În total, Mihai Stoica a stat după gratii 713 zile din cele 1280 primite în dosarul Transferuilor.