În minutul 23 al meciului de la Cluj, arbitrul Cristian Balaj a oprit meciul deoarece galeria formaţiei oaspete a avut scandări xenofobe. Partida a fost reluată după ce căpitanul stelist Mihai Pintilii le-a cerut suporterilor să nu mai scandeze.
Clubul Dinamo Bucureşti a fost sancţionat cu o penalitate de 5.000 de lei după scandările suporterilor la meciul cu formaţia Corona Braşov. Suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au adus injurii impresarului Anamaria Prodan şi au scandat numele lui Dorin Rotariu, precum şi "Câine până la moarte". Fanii au avut această atitudine în contextul în care Rotariu hotărâse vineri să semneze cu Anamaria Prodan, iar duminică a renunţat la colaborarea cu aceasta.
Jucătorii Marius Nicolae (FC Braşov) şi Alexandru Popovici (ACS Poli Timişoara) au fost suspendaţi câte trei etape şi au primit o penalitate de 4.000 de lei fiecare.
Fotbaliştii Pablo De Lucas (Petrolul Ploieşti) şi Nicolas Gorobsov (ACS Poli Timişoara) au fost suspendaţi câte două etape şi au primit o penalitate de 3.000 de lei fiecare.
Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Abdelmajid Ammari, a fost suspendat o etapă şi a primit o penalitate de 740 de lei.