Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a reușit o victorie foarte importantă în lupta pentru titlu după o primă repriză cu o desfășurare incredibilă, conform Agerpres.
Oaspeții conduceau cu 2-0 după 20 de minute, grație golurilor marcate de Aurelian Chițu (13) și Cristian Săpunaru (20, autogol), iar Viitorul a ratat șansa de a tranșa soarta partidei, irosind două lovituri de la 11 metri în decurs de șapte minute, prin Aurelian Chițu (30) și Florinel Coman (37).
Astra a redus din diferență prin Daniel Florea (39), la scurt timp de la intrarea sa pe gazon, și a avut oportunitatea egalării, însă tot el a ratat un penalty (42).
FC Viitorul a surprins în prima parte a meciului echipa lui Marius Șumudică (aflat în tribună, în stare de suspendare), dar Chițu a tras din careu, peste poartă (9). Peste patru minute, același Chițu, fost jucător la Astra, a deschis scorul reluând din unghi o minge revenită de la Săpunaru.
Budescu a avut și el o ocazie pentru Astra (16), însă Rîmniceanu a respins, după care a fost rândul portarului Iliev să se remarce la șutul din unghi al lui Chițu (17).