Larisa Iordache a fost notată în concursul de sâmbătă cu 15,000 la sărituri, cu 14,433 la paralele, cu 15,166 la bârnă şi cu nota 14,633 la sol, iar cu un total de 59,232 puncte a obţinut medalia de aur. Pe podium au mai urcat Elisabeth Black (Canada, 56,432 puncte) şi Jessica Lopez (Venezuela, 55,899).
Competiţia similară masculină a fost câştigată de Oleg Verniaev (Ucraina, 91,598 puncte).
Larisa Iordache a câştigat şi în 2013 competiţia de la Glasgow.
În urmă cu o săptămână, ea şi-a trecut în palmares şi medalia de aur la prima etapă a Cupei Mondiale din acest sezon, la Stuttgart, unde în 2013 a fost a doua.
Următoarea etapă din calendarul Cupei Mondiale este programată în 7 martie 2015 la Dallas.
În "Emirates Arena" din Glasgow se va desfăşura ediţia din 2015 a Campionatului Mondial de gimnastică.