Evenimentul ar trebui să aibă loc pe 29 octombrie. Dar data nu e fixă, conform informaţiilor de pe site-ul Primăriei Craiova.
Show-ul se doreşte a fi grandios. În caietul de sarcini se arată că autorităţile vor ca spectacolul să dureze cel puţin 60 de minute şi să conţină proiecţii video, lasere, lumini, sunete. Acesta ar urma să fie promovat prin toate canalele media, internet, dar şi prin fluturaşi şi afişe. În document mai e specificat că echipa de producţie trebuie să aibă 15 coordonatori şi 50 de executanţi.
Contractul de aproximativ un milion de lei va fi atribuit prin procedură simplificată aprobată de primar. Iar banii vor veni de la bugetul local. Edilul Mihail Genoiu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere deoarece nu a răspuns la telefon.
Lucrările la stadionul din Craiova au început în 2015, iar valoarea totală a contractului s-a ridicat la peste 216 milioane de lei. Pe perioada construcţiei au fost descoperite multe greşeli în execuţie, care au fost remediate.