Dinamo şi Pandurii se vor întâlni duminică, în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1. Gorjenii ocupă locul 2, cu 28 de puncte, în timp ce roş-albii sunt pe 4, la două lungimi în spatele formaţiei antrenate de Edi Iordănescu. Partida s-ar putea desfăşura pe Arena Naţională, dacă se întrunesc toate condiţiile amintite.
"Chiar ieri ne-au contactat cei de la Dinamo pentru a ne întreba dacă suntem de acord să jucăm pe Arena Naţională. Am fost de acord, sunt cele mai înalte standarde, condiţii, şi e vorba de starea gazonului. Pot veni şi mai mulţi suporteri, sunt toate câştigurile posibile, dacă ei reuşesc să mute meciul pe Arena Naţională. Odată ce ne-au contactat, înseamnă că sunt în faza finală de rezolvarea problemei. Sunt convins că au mai multe informaţii decât noi şi dacă ne-au cerut acordul înseamnă că sunt şanse foarte mari să jucăm pe Arena Naţională.
Există şi dezavantajul că pe Arenă vor veni mai mulţi fani dinamovişti. Era un termen pentru a ne da acordul, de 10 zile. Probabil există un termen, cu o zi, două, înainte de joc, să fie anunţat unde se dispută meciul", a declarat Narcis Răducan la televiziunea Digisport.