Gigi Becali este gata să facă mari schimbări la FCSB dacă roş-albaştrii vor rata campionatul. Pleacă Reghecampf, vine Dan Petrescu. Aceasta este varianta neoficială.
"Dacă vine și îmi spune: ”Băi, Gigi, vezi-ţi de treaba ta, eu răspund”, atunci, eu îi zic: ”Te las 6 luni, facem o convenție, dacă după 6 luni nu ești pe primul loc la 6 puncte de al doilea, atunci cade convenția”, a spus Becali la Digisport.
Dan Petrescu, acum antrenor la Al Nasr, spune că e dispus să accepte o ofertă de la FCSB.
"Sunt vorbe. Nu există fum fără foc. Am citit ziarele şi mă bucură faptul că sunt băgat în seamă, dar nu m-a căutat nimeni de la Steaua şi de la Craiova. E greu să răspund la întrebarea dacă îmi surâde. Dacă în vară nu voi avea oferte, nu vreau să stau acasă. Vreau să merg dacă e un proiect sănătos.
Dacă se va ajunge la o ofertă din partea Stelei, veţi afla cu toţii răspunsul. Mai e puţin. Dacă voi fi antrenor liber, voi lua în calcul orice echipă. M-am dus numai la echipe de pe ultimul loc şi trebuie să le refac, să le iau din mers. Ar fi bine să merg undeva să am o strategie de la început", a spus Dan petrescu la Digisport.