Patronul campioanei a anunțat că în curând altcineva se va ocupa de frâiele Stelei. Mai exact, Gică Popescu și Mihai Stoica, cei doi urmând să-și intre în drepturi odată ce vor fi eliberați din închisoare.
Becali a anunțat că vrea să facă un pas în spate și să nu se mai implice nici măcar la transferuri, dezamăgit probabil diferența între așteptările pe care le avea la startul sezonului și rezultatele obținute între timp de echipa antrenată de Mirel Rădoi.
"Am vorbit cu Mihai Stoica și mi-a zis că se va ocupa el de echipă. Și alături de el o să fie și Gică Popescu. A vorbit cu el și ei doi vor face totul la echipă. Se ocupă de jucători și de transferuri, iar pe mine nu mă mai interesează. Nici declarații nu mai dau. Vin doar la meci" a declarat pentru Sport.ro finanțatorul roș-albaștrilor.