Răzvan Oaidă a explicat că este fericit pentru transferul la roș-albaștrii. El este de părere că mutarea reprezintă un pas important în cariera lui. Acesta a mai explicat că așteaptă să facă performanță la formația din Capitală.
”Bine ai venit, Răzvan Oaidă!
FCSB anunță că a ajuns la un acord cu FC Botoșani pentru transferul lui Răzvan Oaidă, care a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2023-2024.
Jucătorul se va alătura lotului nostru începând cu luna iunie, urmând să încheie actuala ediție de campionat la clubul moldav.
Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!
Răzvan Oaidă s-a născut pe 2 martie 1998, la Petroșani și a început fotbalul la Atletico Arad, acolo unde a fost coleg cu Dennis Man. În 2014 a fost transferat de Wolverhampton, club la a cărui Academie a activat până în iulie 2016, când s-a mutat la Academia italienilor de la Brescia. În septembrie 2017 a fost transferat de FC Botoșani, pentru care a strâns, până în prezent, 38 de partide și un gol. De asemenea, tânărul mijlocaș central face parte din lotul echipei naționale Under 21, care s-a calificat la Campionatul European Under 21, care se va desfășura în luna iunie, în Italia.” au anunțat cei de la FCSB.