Ieri seară, FCU Craiova 1948 a dat de pământ cu Rapid în derby-ul Ligii a 2-a. Oltenii i-au învins pe bucureșteni cu 5-0.
Contractul fostului antrenor al echipei U19 a giuleștenilor a expirat pe 30 iunie 2020, când clubul nu i-a mai propus prelungirea.
Întrebat despre umilința pe care a suferit-o Rapidul seara trecută la Severin, fostul tehnician și-a găsit cu greu cuvintele.
”Nu am ce să spun. Să răspundă cei care sunt acolo, care și-au asumat numele de Rapid. Și-au asumat o misiune, aceea de a duce echipa în Liga 1. Eu ce să spun? Nu vreau polemici.
Orice se interpretează astăzi. Eu nu mai zic nimic. Și-au asumat. Nu m-au mai vrut alături de ei. Oricum, în această perioadă, polemica nu face bine clubului. Trebuie liniște.” a declarat Marian Rada pentru Realitatea Sportivă.