''Astăzi, când COSR își alege noua conducere, putem da startul unui nou început. Să fim corecți în primul rând cu noi și între noi. Să acceptăm această realitate, generată de acțiunile și inacțiunile noastre, de unele complicități subterane și contraproductive. Trebuie, cu toții, să punem binele comun, care nu poate fi decât binele sportului românesc, deasupra beneficiilor personale, care sunt oricum trecătoare și au capacitatea de a compromite și umbri chiar și o imagine construită prin ani de muncă'', a spus Lipă, potrivit paginii sale de Facebook.
''Suntem, aici, oameni care și-au dedicat întreaga viață sportului. Pe teren sau din afara lui, am adus glorie acestei țări, prin sacrificii personale, prin dăruire și mult, mult devotament și efort. Noi, cei care ne aflăm în această sală, nu ne putem abandona rolul pe care ni l-am asumat. Avem responsabilitatea de a ajuta sportul, de a fi alături de cei care vor să ofere României valoare recunoscută internațional'', a susținut fosta mare canotoare citată de Agepres.
Lipă s-a referit și la bilanțul slab înregistrat de delegația României la Jocurile de la Rio de Janeiro, făcând remarci acide în legătură cu acest lucru: ''Jocurile Olimpice de la Rio ne-au arătat o realitate tristă. Am obținut un rușinos loc 47 în Brazilia și încă nu sunt semne că am înțeles această lecție. Nu ne îngrijorăm de soarta sportului. Cerem multe fără să sprijinim mai mult. Vizăm funcții, dar trebuie să ne înțelegem responsabilitățile. Nu înțeleg de unde vine această detașare cu care vorbim despre problemele grave cu care ne confruntăm. Oricum, pentru rezolvarea lor va fi nevoie de timp. Cu cât amânăm implementarea soluțiilor de reglare a acestui sistem, cu atât ne îndepărtăm de performanță''.
Lipă a avertizat că deși se investesc mulți bani în sport rezultatele sunt tot mai slabe, iar performanțele nu se vor îmbunătăți dacă nu va exista o bună organizare: ''Țara asta investește tot mai mulți bani în sport, dar rezultatele sunt tot mai modeste. Nu putem continua așa, nu putem ignora semnalele de alarmă pe care le primim. Fiecare dintre noi, fie că suntem în Guvern, federații, COSR, cluburi, școli, avem de gestionat secvențe de parcurs fără de care campionii de mâine nu se vor putea naște. Nu ține totul de ceea ce fac sportivii pe teren. Rezultatele bune nu vor veni fără o bună organizare, fără colaborare între noi''.
Ministrul a îndemnat să se renunțe la ''atacuri'' și a cerut solidaritate în lumea sportului pentru a depăși impasul, ''pentru a oferi societății un model de urmat, unul de inspirație pentru cei care își doresc performanță în sport''.
''Dacă nu vom face acest pas astăzi, anii care vin vor surprinde România într-un nou picaj, consolidând un trend nedrept dar real, de depoziționare a sportului din țara noastră. Iar principalii responsabili suntem noi, cei aflați în această sală. Avem, din fericire, în continuare campioni care strălucesc, încă, astăzi, sub reflectoarele marilor arene sportive mondiale. Gândul nostru și recunoștința noastră se îndreaptă spre ei, cei care ne dau speranța continuității. Cu ajutorul lor putem să îi aducem pe copiii de azi pe terenul de sport, iar părinților să le reamintim de gloria cucerită de generațiile anterioare'', a subliniat Elisabeta Lipă.
Ministrul Tineretului și Sportului a menționată că ''pregătirea pentru următoarele Jocuri Olimpice a început deja'' și a declarat că va fi ''alături, ca ministru, ca sportiv, ca româncă, pentru ca împreună să readucem bucuria pe chipurile suporterilor, iar celor care intră în competiții dorința de a fi primii''.
Marți se desfășoară Adunarea Generală de alegeri a COSR, iar cei doi candidați pentru funcția de președinte sunt Gabriela Szabo și Mihai Co