Gazdele au deschis scorul prin Mihai Pintilii (40), iar FC Viitorul a egalat prin George Țucudean (73), fostul jucător al Stelei înscriind la trei minute de la intrarea sa pe gazon, scrie Agerpres.ro.
Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a ratat numeroase ocazii în acest meci, în care a avut și două bare, prin Denis Alibec (14) și Ovidiu Popescu (49).
Boldrin a ratat din 6 metri (2), portarul Rîmniceanu a respins șutul lui Pintilii (14), Țîru a respins incredibil de pe linia porții șutul lui Gabi Enache (27), Boldrin a tras pe lângă poartă (42), Rîmniceanu a intervenit salvator în fața lui Boldrin (62), s-a remarcat apoi și la lovitura de cap a lui Gnohere, francezul reluând greșit în minutul 86 din poziție bună, pentru ca Bălașa să irosească o ocazie uluitoare în prelungiri (90+6).
FC Viitorul a avut oportunități prin Hodorogea (35) și Chițu (57).
Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a evoluat în minutul 80 în inferioritate numerică, după ce Robert Hodorogea a ieșit accidentat în minutul 80.
FCSB se menține în fruntea clasamentului, cu un avans de trei puncte în fața constănțenilor.