Sorana Cîrstea va juca în optimi cu croata Donna Vekic (19 ani), locul 127 în ierarhia WTA, care a câștigat prima confruntare directă, în 2013, la Birmingham, cu 6-2, 6-1 în sferturile de finală, relatează Agerpres.
Andreea Mitu va evolua și la dublu, alături de letona Jelena Ostapenko, cea care a învins-o pe Carla Suarez Navarro în primul tur la Wimbledon. Adversare în primul tur le vor fi Agata Baranska (Polonia) și Victoria Muntean (Franța).
Sorana, în vârstă de 25 de ani acum și aflată pe locul 191 în ierarhia mondială WTA, este în căutarea formei de altădată, care a dus-o până pe locul 21 în lume pe 12 august 2013. Mitu (23 ani, 71 WTA) a reușit recent cel mai bun rezultat al carierei, optimi de finală la Roland Garros, dar apoi a pierdut pe iarbă în primul tur la s-Hertogenbosch și Wimbledon.
Alexandra Dulgheru (26 ani), locul 60 WTA, este principala favorită a turneului din Hexagon. Ea o va întâlni, miercuri, în runda inaugurală pe Constance Sibille (Franța), o jucătoare de 24 de ani, aflată pe locul 316 WTA.