”Corbul” a fost coleg cu fostul portar la Steaua, în perioada 1999-2002, și a fost șocat după ce a aflat de decesul acestuia. Chiar dacă mai târziu au fost și rivali, Dănciulescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Martin Tudor.
”Nu-mi vine să cred! Sunt șocat! Nu am cuvinte ce să zic! Dintr-o dată așa! Era antrenor cu portarii, făcea mișcare. E o veste care mă devastează pentru că am fost coechipieri la Steaua. Dumnezeu să-l odihnească!
Venise de la Satu Mare la Steaua și nu prea îți dădeai seama din prima că poate să ajungă portar mare pentru că nu prea avea talie. Dar era foarte agil, foarte rapid și foarte muncitor, foarte modest. Un băiat cu mult simț. Asta mai lipsea în perioada grea în care ne aflăm! Condoleanțe familiei” a declarat Ionel Dănciulescu pentru ProSport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.