Elevii lui Corneliu Papură nu au reușit să se impună în ultimele două runde din campionat, nici în fața celor de la FCSB și nici împotriva lui CFR Cluj. Deși au avut o serie incredibilă de victorii și au ocupat fotoliul de lider al Ligii 1 o bună bucată din timp, “juveții” au terminat pe locul al doilea după 15 etape.
Una dintre loviturile pe care finanțatorul oltenilor, Mihai Rotaru, a încercat să le dea la începutul acestui sezon a fost cea a lui Alexandru Mățan, fotbalistul celor de la Viitorul Constanța. Mutarea nu s-a mai realizat în cele din urmă, în ciuda faptului că inclusiv conducerea constănțenilor a fost de acord cu transferul atacantului în vârstă de 21 de ani.
Ulterior, președintele celor de la Viitorul, Gică Popescu, a mărturisit că atât dorința fostului antrenor al echipei de la malul mării, Ruben de la Barrera, de a-l păstra pe Mățan la echipă, cât și partea salarială, au contat foarte mult în privința transferului către Craiova, astfel că tânărul internațional a decis să rămână la Constanța.
Vezi pe realitateasportiva.net declarația integrală a lui Gică Popescu.