Sabine Kehm a reactionat dupa ce presa din Anglia a publicat mai multe articole alarmante despre starea lui Michael Schumacher.
"Eu pot spune doar atat, exista semne incurajatoare", a declarat Sabine Kehm pentru publicatia germana Bild, citata de ziare.com.
Sabine kehm a negat informatiile potrivit carora Michael Schumacher s-ar afla intr-o stare vegetativa persistenta, dar si pe cele care spun ca sotia fostului pilot ii amenajeaza un salon in vila familiei: "Aceste zvonuri sunt nefondate. Se fac intr-adevar lucrari de amenajare la vila, dar numai pentru ca tatal lui Schumacher, Rolf, se va muta acolo".
Michael Schumacher se afla in coma de la sfarsitul anului trecut, cand a suferit un accident teribil la schi. Fostul pilot de Formula 1 s-a lovit cu capul de o stanca si, desi a ajuns in cateva ore la spitalul din Grenoble, nu si-a mai revenit.