CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. "Accidentările suferite de Hugo Almeida şi Rui Patricio le pot permite să se restabilească până la finalul competiţiei din Brazilia, dar vor fi nevoiţi să urmeze un program de recuperare indivudual. Singurul lucru cert este că ei nu vor mai putea juca în faza grupelor", se arată într-un comunicat al Federaţiei Portugheze de Fotbal.
Ambii fotbalişti au suferit accidentări la copsa stângă.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. De asemenea, fundașul Fabio Coentrao va fi indisponibil pentru restul Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă.
Portugalia a fost învinsă, cu scorul de 4-0, de Germania şi urmează să întâlnească în ultimele două partide din grupa G formaţiile Statelor Unite ale Americii (duminică) şi Ghanei (26 iunie).
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Modrici, gata de luptă
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Mijlocaşul croat Luka Modrici, incert după o accidentare suferită la picior în meciul de deschidre cu Brazilia, scor 1-3, va fi titular în partida cu reprezentativa Camerunului, din etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială, a anunţat, marţi, selecţionerul Niko Kovaci, citat de AFP.
"Luka Modrici este restabilit total şi este în formă. S-a antrenat bine luni şi marţi şi va fi titular în meciul împotriva Camerunului", a spus Kovaci.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. De asemenea, atacantul Mario Mandzukici va reveni în echipa Croaţiei, după ce a fost suspendat la meciul cu Brazilia. "Sunt fericit că revin în echipă. Am muncit mult pentru acest moment, sunt pregătit. Să joc la Cupa Mondială este un vis devenit realitate. Abia aştept să debutez. Sper să înscriu şi să aduc victoria echipei mele. Sunt încrezător că ne putem califica. Credem că putem învinge Camerun şi Mexic pentru a putea să ne calificăm. Atmosfera este bună, deşi se simte puţină presiune", a afirmat Mandzukici.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Croaţia va întâlni formaţia Camerunului, miercuri, la Manaus, de la ora 01.00, în etapa a doua a grupei A.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. ACUZĂ ARBITRAJUL
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Căpitanul Thiago Silva a declarat, marți, după remiza Braziliei cu Mexic, scor 0-0, că arbitrul nu a acordat un penalti echipei sale din cauza controversei ce a urmat după întâlnirea cu naționala Croației, informează AFP:
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. La meciul câștigat de Brazilia, scor 3-1, jucătorii croaţi au protestat vehement după decizia arbitrului japonez Yuichi Nishimura de a acorda penalti la un duel în careu între Lovren şi Fred. Croaţii au considerat că penaltiul a fost acordat mult prea uşor.
"Dacă vă uitați bine, veți vedea că sunt repercusiuni după penaltiul acordat la Fred. Dacă nu ați fi vorbit atâta despre acest subiect, arbitrul de astăzi ar fi putut să ne acorde penalti", a declarat Thiago Silva.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. În minutul 40 al meciului cu Mexic, Marcelo a căzut după un contact cu un fundaș mexican, însă arbitrul turc Cüneyt Cakir a lăsat jocul să continue.
"După primul meci, prima întrebare a fost despre arbitraj. Astăzi, am răspuns zecilor de întrebări înainte să mi le adresați. Contra Croației, toată lumea îmi spunea că nu a fost penalti. Acum pot spune că a fost penalti la Marcelo. De unde eram l-am văzut bine. Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, dar ar fi bine dacă ați vorbi voi puțin", le-a spus Silva jurnaliștilor.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Reprezentativa Braziliei a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, la Fortaleza, în compania selecționatei Mexicului, în etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Mexicul crește
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Selecționerul Miguel Herrera a declarat, marți seară, că echipa Mexicului crește în fiecare zi și a lăudat prestația portarului Guillermo Ochoa la meciul cu Brazilia, scor 0-0, din grupa A de la Cupa Mondială, informează AFP.
"Am jucat contra favoriților, la ei acasă. Dar și pe teren și în tribune, am arătat că Mexicul face zgomot. Am obținut un rezultat bun, nu este unul mare, dar avem șanse bune. Le-am spus băieților că au făcut o treabă minunată, dar drumul este lung. Suporterii brazilieni nu au fost triști, ei nu au pierdut. Au văzut două echipe determinate să câștige. Mexicul crește în fiecare zi", a declarat Herrera.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Selecționerul l-a lăudat pe Ochoa, spunând că intervențiile reușite ale acestuia au dat încredere echipei: "Memo Ochoa a făcut un meci incredibil. A fost greu când a trebuit să aleg portarul. Am decis ca Memo să fie titular pentru că este calm, matur. Nu m-am înșelat. Are o atitutinde extraordinară, profită de acest turneu final după ce a fost rezervă la primele două la care a fost prezent. A avut intervenții de nivel înalt, lucru ce ne-a dat încredere și siguranță. Astăzi a fost ales omul meciului, data trecută a fost Giovani, iar poate la următoarea partidă va fi un alt jucător din echipa noastră", a adăugat Herrera.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Reprezentativa Braziliei a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, la Fortaleza, în compania selecționatei Mexicului, în etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Pele crede că Brazilia a jucat bine
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Fostul fotbalist Pele a declarat că Brazilia nu a jucat slab în meciul cu Mexic, scor 0-0, în grupa A de la Cupa Mondială, însă pur și simplu nu a reușit să câștige, informează AFP.
"Echipa nu a jucat slab, însă pur și simplu nu a câștigat. Nu există meci ușor, știm asta. Dacă Dumnezeu vrea, vom merge în finală", a declarat triplul campion mondial pentru canalul Globo, cerându-le compatrioților săi să rămână "pozitivi".
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Pele a mai spus că a ascultat prima repriză la radio, deoarece mașina sa era blocată în trafic: "Am suferit mult. Am ascultat prima repriză în mașină, eram prins într-un ambuteiaj. Este doar a doua oară când ascult la radio un meci al Braziliei la Cupa Mondială", afirmat Pele, în vârstă de 73 de ani.
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Reprezentativa Braziliei a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, la Fortaleza, în compania selecționatei Mexicului, în etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială.