Potrivit unui comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a corupţiei au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei lui Anton Doboș - manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj la data faptelor, acuzat de complicitate la dare de mită.
Doboş a recunoscut în faţa anchetatorilor că în perioada 4-7 mai 2008, "în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, l-a ajutat pe inculpatul Becali George prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu", informează DNA.
Respectivele "îndatoriri de serviciu", spun procurorii, constau în "apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa CFR 1907 Cluj din data de 7.05.2008".
Meciul "U" Cluj - CFR Cluj a avut loc în ultima etapă a campionatului 2007-2008. CFR avea nevoie atunci de victorie pentru a câştiga titlul de campioană în dauna echipei finanţate de Becali, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat.
Toni Doboş a acceptat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală în cazul său şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia - doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul lui Doboş, disjuns din cel cunoscut ca "Valiza", împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.
Conform prevederilor legale, în cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, soluţia pe care o va dispune nu poate fi o condamnare mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. Instanţa mai poate să trimită dosarul procurorului, în vederea continuării urmăririi penale.
Dacă instanţa aprecizază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, respinge acest acord, iar dosarul este trimis înapoi procurorului. În acest caz, instanţa se pronunţă din oficiu şi cu privire la starea de arest a inculpaţilor.
Sentinţa pronunţată de instanţă poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.
În 21 octombrie, Toni Doboş a venit la sediul central al DNA, unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de "Valiza".
Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că dosarul în care este vizat Doboş este disjuns încă de la momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor din "Valiza", însă ancheta a stagnat din cauza stării grave de sănătate a fostului jucător de fotbal.
La 30 august 2008, fostul preşedinte al clubului Universitatea Cluj Toni Doboş a fost implicat într-un grav accident de circulaţie în Cluj-Napoca, în urma căruia a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Cluj. Doboş a fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirugie Cluj, unde i s-a descoperit un hematom, fiind supus unei intervenţii chirurgicale.
În 4 iunie 2013, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului Gloria 1922 Bistriţa sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Practic, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali ar fi oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I - aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu "CFR 1907 Cluj", preciza DNA.
Sorin Vădana, director sportiv al Universităţii Cluj, şi Marius Popescu, fost antrenor secund al "U" Cluj, au declarat, când au fost audiaţi ca martori la instanţa supremă în dosarul "Valiza", că Toni Doboş, ar fi convocat ad-hoc fotbaliştii pentru a le spune că vor primi prime.
"Tot el (Toni Doboş - n.r.) ne-a spus să ne retragem într-un colţ al localului pentru a nu fi auzit. Atunci, Doboş le-a zis fotbaştilor că pentru meciul din ultima etapă vor primi o primă consistentă. Toţi au înţeles că prima va fi mai mare decât 400 - 500 de dolari prevăzuţi în regulament. Din cât am putut să aud, suma globală am înţeles că era «1,5»", spunea Vădana.
"Doboş i-a luat pe fotbalişti şi pe mine şi ne-a spus să mergem într-un colţ al localului. Pe mine m-a rugat să stau puţin mai în faţă şi să nu las chelnerii să meargă la masa lor. El a spus că se va da o primă, nu ştiu despre cât era vorba, dar ştiu că nu s-a pomenit de Gigi Becali", spunea atunci Marius Popescu.
Sursa: Mediafax