Andrei Preda, în vârstă de 29 de ani, este acuzat că a bătut două persoane, frate şi soră, cu o bâtă de baseball. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
"Pentru a atenţiona persoana care îi blocase autoturismul, a claxonat de mai multe ori, împrejurare în care inculpatul Preda Romis Andrei a ieşit în faţa imobilului şi i-a adresat cuvinte jignitoare. Urmare a faptului că partea civilă i-a adresat, la rândul său, cuvinte jignitoare, inculpatul Preda Romis Andrei a mers la locuinţa sa, de unde a revenit având asupra sa o bâtă de baseball din aluminiu. Inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul şi bâta de baseball în zona capului şi peste corp", au reţinut procurorii în rechizitoriul întocmit, conform gds.ro.