Primul transfer al ”câinilor” din acest sezon se arată încântat de mutarea în ,,Groapă”, dar şi de proiectul investitorilor spanioli. Fostul mijlocaş de la Viitorul susţine că a riscat atunci când a semnat cu roș-albii.
Achim spune că i-a fost destul de uşor să ia o decizie în privinţa transferului.
,,Imediat cum a fost vândut clubul am aflat că cei de la Dinamo mă doresc şi apoi decizia a fost destul de uşor de luat, din punctul meu de vedere pentru că mi-au transmis planurile lor şi am avut încredere că aşa va fi şi mi-am dorit foarte mult să vin aici.
Pot să spun că a fost, într-un fel, un act de curaj pentru că până la urmă am încercat să risc pentru nişte obiective mari, ale mele personale, mereu am gândit aşa, mereu am vrut să mă lupt pentru titluri, cupele europene.”, a spus acesta, potrivit TelekomSport.
Mijlocaşul adus în acest campionat îşi doreşte mult mai mult decât accederea în play-off cu Dinamo.