Potrivit unui proiect legislativ ajuns pe masa Guvernului încă de anul trecut, comercianții vor fi obligați să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar.
Mai mult, de la data de 1 ianuarie 2026, încasările în numerar se vor face doar prin unitățile CEC, prin Poșta Română sau prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate. Și plata salariilor se va face exclusiv pe card, cu excepția persoanelor vulnerabile.
Principalul argument al ANAF este că prin reducerea circulației banilor fizici, se reduce evaziunea fiscală, prin forme precum "salariul în plin" sau "bani la sacoșă".
Instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului.
Potrivit unor teorii conspiraționiste, măsura ar urmări, de fapt, un control mai strict asupra populației.