Averea impresionantă a fostului manager de la spitalul Sf. Pantelimon. Cât a strâns în conturi protejatul lui Vlad Voiculescu Medicul Bogdan Socea, fostul manager al Spitalului Sfântul Pantelimon, care a demisionat după scandalul doctorițelor aneteziste acuzate de omor cu premediare, ar avea o avere uriașă. Potrivit jurnaliștilor, acesta ar fi un protejat al fostului ministru al Sanatatii Vlad Voiculescu.
Revoltă în fața spitalului Calafat, după ce un copil a murit, fiind internat cu o banală tuse seacă. Părinții micuțului acuză medicii de malpraxis Anchetă de amploare la Spitalul Municipal din Calafat, după moartea unui copil de un an și jumătate. Părinții micuțului acuză medicii de malpraxis. Ei spun că băiețelul a fost tratat cu dezinteres și transferat târziu la altă unitate medicală, unde putea fi salvat. Tragedia a provocat o revoltă în Calafat, iar zeci de oameni au ieșit cu pancarte pe străzi.
Circulația rutieră spre litoral, blocată din cauza unui accident rutier. 8 autovehicule avariate Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat producerea unui accident rutier pe autostrada A2 București-Constanța, în zona localității Săcele, județul Călărași. Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs la kilometrul 43, pe sensul de mers către litoral și a implicat 8 autovehicule.
Din septembrie, elevii indisciplinați vor fi trimiși în sala de detenție. Ce prevede noul act legislativ Din septembrie, toate școlile din România vor introduce oficial săli de detenție. Această schimbare vine odată cu noul Statut al Elevului care urmează să intre oficial în vigoare la începerea anului școlar 2024-2025.
VIDEO - Parcul național Porțile de Fier, în flăcări. Incendiul se întinde pe zeci de hectare și amenință satul din imediata apropiere La aproape o lună după ce focul devastator a fost stins în parcul natural Porțile de Fier, un nou incendiu a izbucnit, amenințând să transforme din nou peisajul idilic în cenușă.
Cum își negociază doctorița de la Sf. Pantelimon dosarul în justiție. Stenograme incendiare de la procurori: „Cât crezi că o să coste?” Una dintre doctorițele anesteziste, de la Spitalul Pantelimon, acuzate de omor cu premeditare, isi negociază reducerea pedepsei după ce a contestat deja măsura arestului preventiv.
VIDEO - Momentul în care o barcă de poliție intră cu viteză în cablul care susținea un feribot O barcă de poliție din Ungaria a intrat cu viteză în cablul care susținea un feribot și apoi s-a răsturnat. Incidentul a avut loc pe Tisa, iar căpitanul a scăpat teafăr.
Descinderi la sora unui fost ministru. Ruda oficialului, împreună cu o avocată, au fost reținute pentru înșelăciune Anchetă de amploare: sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan, s-a trezit cu mascații acasă. Ea este vizată într-un dosar de înșelăciune, potrivit surselor Realitatea Plus.
În plin conflict la granițe, armatele din Europa de Est reuşesc cu greu să înroleze tineri Ţările din Europa de Est reuşesc cu greu să recruteze noi soldaţi şi să-i păstreze pe cei experimentaţi într-o regiune în care Polonia, Ungaria, România şi Slovacia au graniţă comună cu Ucraina.
VIDEO - A reizbucnit incendiul în parcul natural Porțile de Fier. Hectare întregi de pădure sunt mistuite de flăcări La aproape o lună după ce focul devastator a fost stins în parcul natural Porțile de Fier, un nou incendiu a izbucnit, amenințând să transforme din nou peisajul idilic în cenușă.
Modificare majoră pe piața imobiliară. Ce se întâmplă cu cei care își vând casa Guvernul vrea să introducă din toamnă fiscalul pentru cei care vând case și pământuri. Concret, când vinzi casa, trebui să ai atașat la documentație și dovada că nu ai datorii la stat.
Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon" a demisionat Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon", Bogdan Socea, a demisionat, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon, comunicat prin care își explică acțiunile: "Înţelegem pe deplin gravitatea situaţiei” Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" susţine că a făcut toate demersurile legale necesare, a colaborat şi colaborează în continuare cu autorităţile pentru aflarea adevărului şi este pe deplin angajată pentru a clarifica circumstanţele tragediilor petrecute în unitatea medicală.
Cercetări maraton în cazul „antrenorului de genii”. Datele din telefon care îl compromit pe pedofil Continuă cercetările în cazul „antrenorului de genii” care profita sexual de copiii pe care-i avea în instrucție. Anchetatorii au făcut și o percheziție informatică, pentru a obține cât mai multe date de pe telefonul minorului abuzat, care ar putea deveni probe în dosar.
EXCLUSIV Document între "spitalul morții" și MAFIA GUNOAIELOR. Statul Paralel și politicieni, implicați în schema mafiotă În exclusivitate, jurnaliștii Realitatea Plus au intrat în posesia unui document-bombă, un contract încheiat între spitalul morții, Sfântul Pantelimon, și mafia gunoaielor. Milioane de euro ar fi fost plătite pentru deșeurile extrem de periculoase. Atât la Ecoburn, cat și la Sterileco au fost descoperite tone de deșeuri periculoase. Reprezentanții firmei nu au putut să justifice deșeurile cu documente autorităților.
Mesajele RO-ALERT ar putea fi primite şi pe televizor, e-mail sau SMS Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat vineri, că există discuţii ca sistemul de avertizare a populaţie RO-ALERT să fie dezvoltat astfel încât mesajele să fie trimise şi pe televizor, e-mail sau SMS.
Lideri ai clanului Fabian, reținuți de poliție în urma unui scandal-monstru în curtea Spitalului Universitar din Capitală Bătaie ca-n filme în curtea unuia dintre cele mai mari spitale din Capitală. Membrii a două clanuri interlope și-au împărțit pumni și picioare, în plină zi. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Anchete în lanț după tragedia din Portul Midia. Lider politic important, proprietarul navei pe care și-au pierdut viața 4 marinari Este anchetă de proporții în urma tragediei din portul Midia unde patru marinari români au murit arși de vii după ce un incendiu puternic a izbucnit pe nava în care se aflau. Vaporul se afla în reparații, iar marinarii lucrau în camera motoarelor. Acum autoritățile vor să afle dacă existau avizele necesare pentru aceste lucrări. Nava este deținută de președintele organizației municipale a PSD Constanța, Ion Dumitrache. Atenție, vă avertizăm că urmează informații și imagini cu un puternic impact emoțional.
Teroarea în care trăiesc românii din Anglia: Se tem să mai iasă din case sau să vorbească românește. "I-am auzit pe vecini. Vor să-mi dea foc la casă că sunt imigrant" Violențele fără precedent iau amploare în Marea Britanie. Românii care locuiesc acolo se tem să mai iasă pe stradă și să vorbească românește.
Primarul sectorului 3, Robert Negoiță a fost chemat de urgență la DNA pentru audieri. De ce îl acuză procurorii Primarul Sectorului 3 este audiat la DNA și pus sub acuzare. Primarul Sectorului 3 a fost chemat de urgență de procurorii anti-corupție în această dimineață pentru a da explicații într-un dosar.
VIDEO - Bătaie ca-n filme într-o sală de fitness din Timișoara. Un luptător a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat A fost scandal de proporții într-o sală de fitness din Timișoara. Un cunoscut luptător de kickboxing a fost luat la bătaie și înjunghiat cu un cuțit de un grup de bărbați. Totul după ce acesta ar fi râs de rivalii săi pe rețelele de socializare.
Se extinde ancheta în dosarul generalilor! Personaj-cheie care l-a plătit pe Coldea, AUDIAT la DNA Se extinde ancheta în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă și apar noi informații explozive. Procurorii au ajuns la un alat personaj cheie care l-a plătit pe Coldea pentru consultanță. Este vorba despre Cornel Varvara, zis Coni, finul lui Marius Vizer, șef al Federației Internaționale de Judo și apropiat al lui Putin. Coni Varvara a fost audita acum patru zile la DNA și este un personaj extrem de controversat. Potrivit surselor Realitatea PLUS, este acuzat că a dat șpagă 700.000 de euro unui cetățean rus, fost șef de achiziții la o companie petrolieră, pentru contracte de decontaminare.
Noi locuri de parcare pentru bucureștenii din Sectorul 4, după demolarea unor construcții Administrația locală a Sectorului 4, prin Direcția Mobilitate Urbană, a anunțat că a demolat mai multe construcții provizorii de pe Strada Spineni și că a amenajat noi locuri de parcare pentru bucureștenii din zonă. În perioada următoare, noile locuri de parcare de reședință vor fi disponibile și pe platforma online.
Tentativă de otrăvire la un campionat de șah din Rusia. Cum a încercat o jucătoare să elimine concurența - VIDEO Incident terifiant la campionatul de șah din Rusia. O participantă și-a otrăvit cu mercur oponenta, iar aceasta a ajuns ulterior la spital cu amețeli și greață. Gestul criminal al femeii a fost surprins de camerele de supraveghere și în momentul de față rusoaica riscă 3 ani de închisoare.
MAFIA GUNOAIELOR din Sănătate, milioane de euro în joc. Informații uluitoare de pe frontul deșeurilor care sufocă țara Realitatea PLUS descinde peste mafia gunoaielor care au încrengături până la cel mai înalt nivel! Autoritățile desfășoară controale de amploare inclusiv la Ploiești, locul de unde ar fi provenit bombele biologice chiar de la un incinerator dezafectat de 2 ani!
O boală extrem de contagioasă bagă tot mai mulți oameni în spital. Alertă medicală în Timișoara Este alertă medicală la Timișoara, după ce tot mai mulți pacienți au ajuns la urgențe cu tuse convulsivă, sau tusea de 100 de zile. În ultimele zile, 55 de oameni au fost diagnosticați cu această boală.
Arsenal de DROGURI, la festivalul frecventat de Coldea. Bogdan Buta, unul dintre fondatorii Untold, acuzat de sex cu minori Acțiune de amploare a procurorilor antimafia înainte de Untold. Oamenii legii au reușit să captureze peste 14 kilograme de droguri, ce urmau să ajungă la Cluj-Napoca pentru festival. În acest caz au fost ridicate trei persoane care au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Festivalul Untold este unul dintre cele mai mari evenimente din țară, în jurul căruia au planat mai multe controverse.
EXCLUSIV: Deșeuri biologice, îngropate lângă București! Controale în 3 județe după dezvăluirile Realitatea PLUS Mafia gunoaielor are încrengături la cel mai înalt nivel! Conform unor surse, pe un teren din Jilava se află îngropate deșeuri medicale. Firma care se ocupă de neutralizarea gunoaielor periculoase nu mai respectă nicio regulă. Munți de deșeuri medicale se ridică lângă casele oamenilor, iar totul se desfășoară sub ochii autorităților. Avem imagini din dronă cu depozitul din Jilava al companiei Sterileco, aceeași companie care gestionează și punctul de lucru din Chiajna, unde jurnaliștii Realitatea PLUS au descoperit tone de deșeuri periculoase provenite din spitale, transportate și depozitate necorespunzător.
Protagonistul scandalului de la metrou, de joi seara, membru #rezist! Incidentul NU a fost singular: detalii uluitoare Scene de groază la metrou. Un călător s-a urcat pe tren și s-a îmbrâncit cu polițistul care încerca să-l dea jos înainte de a recurge la un gest extrem. Potrivit unor surse, individul ar fi membru al USR și ar fi recurs la această faptă după ce a pierdut bani la jocurile de noroc. Un alt bărbat, prieten cu scandalagiul rezist, a pulverizat substanțe periculoase printre călători în altă stație de metrou, iar motivul ar fi fost același. Ambii au fost reținuți de poliție. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
Trei cutremure într-un interval de doar 4 ore, în România! Ce magnitudine au avut și unde s-au resimțit VIDEO Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a raportat producerea a trei cutremure, vineri dimineață. Unul dintre ele a fost localizat în Prahova, iar celelalte două în zona seismică Vrancea.