Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI) a dispus această măsură ca urmare a solicitării Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, în vederea executării lucrărilor de construcție a Pasajului Doamna Ghica.
Până la finalizarea lucrărilor, autobuzele liniei navetă 667 vor circula între „Spitalul Fundeni” și „Piața Rosetti” pe următorul traseu: terminal „Spitalul Fundeni”, Str. Sportului, Şos. Colentina, Calea Moşilor, Bd. Carol I, Piaţa C.A. Rosetti (capătul autobuzelor liniei 311) și retur.
Pe Șoseaua Colentina, linia 667 va funcționa pe calea de rulare a tramvaielor între Doamna Ghica și Bucur Obor (pe sensul spre Piața Rosetti), respectiv, între Bucur Obor și Str. Teiul Doamnei (pe sensul spre Spitalul Fundeni). Autobuzele vor opri, pe ambele sensuri, la peroanele stațiilor de tramvai „Teiul Doamnei”, „Ziduri Moși” și „Bucur Obor”.