Deja peste tot în Europa au început să crească îngrijorările cu privire la aprovizionarea cu agze la iarnă, motiv pentru acre tot mai mulți oameni încep să se îndrepte spre montarea sobelor cu lemne de foc.
În Germania, spre exemplu, distribuitorii de lemne au început să își păzească mai bine depozitele de teamă că lis e va fura marfa chiar de acolo. Între timp, în Franța, prețul lemnelor de foc aproape că s-a dublat și a ajuns la 600 de euro pe tonă.
În Ungaria, autoritățile au interzis exportul de lemne, iar în România prețul lemnelor a fost plafonat timp de 6 luni. Toate aceste măsuri vin în contextul în care Comisia Europeană nu a reușit să ajungă, vineri, la un consens privind plafonarea prețului la gaze, temându-se că că o astfel de măsură ar crea probleme cu livrarea gazelor în perioada următoare.
Cu toate că momentan 70% din locuințele din Europa se încălzesc cu gaze, iată că cererea pentru lemnele de foc este în creștere, asta înseamnă că timpul de așteptare pentru o sobă a crescut acum la câteva luni.
Pe de altă parte, specialiștii sunt îngrijorați acum de faptul că ar putea crește și nivelul poluării în contextul în care, spre exemplu în Germania, coșarii spun că primesc tot felul de întrebări de la omanei cu privire la tot felul de carburanți alternativipe care ar putea să îi folosească la încălzire ca să facă economie inclusiv la lemne.