PSD continuă seria de critici la adresa lui Klaus Iohannis, pe tema deciziei preşedintelui de a contesta la CCR legea bugetului de stat pe 2019. Principalul partid de guvernare îl acuză pe preşedinte că întârzie investiţii de 20 de milioane de euro în fiecare zi în care nu promulgă bugetul.
"ÎN FIECARE ZI SE AMÂNĂ CONSTRUCȚIA A CÂTE 40 DE NOI CREȘE SAU GRĂDINIȚE! De ce? Atât ne costă toana lui Iohannis de a bloca bugetul de stat.
Guvernul a alocat pentru 2019 circa 5 miliarde euro pentru investiții noi. Acestea însă nu pot fi demarate pentru că Iohannis pune bețe-n roate guvernării PSD.
Este primul președinte al României care contestă bugetul propriei țări la Curtea Constituțională. Asta înseamnă că în fiecare zi lucrătoare din 2019 care trece fără buget adoptat, valoarea medie a investițiilor întârziate în România este de 20 milioane euro! Dar pe Iohannis nu îl interesează investițiile și economia, ci doar campania sa electorală!", se arată pe pagina oficială de Facebook a PSD.