”Nu putem vorbi despre alegeri anticipate numai după ce e dizolvat Parlamentul. Până atunci, ne aflăm în treabă. Nu știu de ce se insistă și se vorbește atât de mult. E o dorință, dar, până acolo, sunt pași de făcut. Termenul constituțional pentru a cădea două Guverne consecutive este de 60 de zile. Apoi, președintele, în urma discuțiilor, cu președintele Camerelor și liderii grupurilor parlamentare, poate decide dizolvarea Parlamentului.
Dacă se ajunge la această situație, se dă un decret prezidențial în care scrie că se dizolvă Parlamentul începând cu data de. Se stabilește data, nu poți să pui alegerile anticipate a doua zi, trebuie niște pași făcuți. Nu se fac alegeri anticipate ad-hoc, nu poți să le pui a doua zi.” a spus Augustin Zegrean, la Digi24.
Fostul președinte al CCR a mai afirmat că în Constituție, articolul 103 ”spune că președintele va desemna o persoană după ce va avea consultări cu majoritatea absolută în Parlament sau cu partidele reprezentate. Poată să numească pe cine vrea, Constituția nu se referă și la alianțe. Dacă nu există partid cu majoritate absolută, poate să numească pe oricine”. Augustin Zegrean a amintit de cazul în care președintele l-a numit pe Dacian Cioloș. În glumă, face și o observație: ”Poate să propune pe oricine, eu mă gândesc că m-ar putea propune și pe mine.”