După câteva zeci de minute, scandalul s-a mutat din Piața Victoriei în fața Catedralei Mitropolitane, unde reprezentanții AUR au vrut să aprindă lumânări, pe treptele pe care, în urmă cu 31 de ani, oamenii se jertfeau pentru libertate, scrie Tion.ro
Liderul partidului AUR, George Simion, a venit la Timișoara să le mulțumească alegătorilor pentru voturile date în campania de la parlamentare, din data de 6 decembrie. Venirea sa în orașul de pe Bega s-a produs chiar în data de 16 decembrie, ziua în care se împlinesc 31 de ani de la începerea Revoluției.
George Simion a vorbit la microfon fără mască, moment în care mai mulți revoluționari care au venit, ca în fiecare an, să-și comemoreze eroii, au strigat către el să-și pună masca.
S-a lăsat cu scandal pentru că se striga de ambele părți, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină și să-i roage pe participanți să păstreze distanța.
Din Piața Victoriei, acțiunea s-a mutat în fața Catedralei Mitropolitane. Liderii AUR au vrut să aprindă lumânări pe trepte, locul unde în urmă cu 31 de ani erau ucise persoane sub ploaia de gloanțe, însă au fost întâmpinați de revoluționari, care nu le-au permis acest lucru. Totul s-a desfășurat sub atenția jandarmeriei, iar confilctul nu a degenerat.