"Aveam emoții că nu vor depune o dată moțiunea. Foarte bine, să depună! E dreptul constituțional al Opoziției, o sesiune parlamentară fără nicio moțiune era greu de presupus că se va întâmpla", a afirmat Ponta, la Strasbourg, menționând însă că sunt "proiecte speciale" precum legile electorale, Codul fiscal și revizuirea Constituției, care trebuie să treacă de Parlament în actuala sesiune.
Dacă despre legile electorale premierul a afirmat că există un acord și că ele vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare, Ponta a susținut că nu înțelege de ce Opoziția contestă Codul fiscal.
"Pe Codul fiscal, care nu este al Guvernului actual sau al unei majorități, este al României, (..) n-am înțeles de ce au zis că sunt bune măsurile, dar votează contra. Din fericire, la Senat, ieri, au fost mai multe voturi decât avem noi, că noi nu avem 90 de voturi, au votat și din partea Opoziției și le mulțumesc celor care au votat cu mintea și nu doar conform unui discurs politic pe care pe care nu-l înțeleg", a spus prim-ministrul.
În ceea ce privește revizuirea Constituției, premierul i-a acuzat pe liberali că vor ca actul fundamental să fie modificat în raport cu funcțiile în stat pe care liberalii le dețin la un moment dat.
"În 2013, pentru că nu aveau președinte, liberalii voiau republică parlamentară. În 2015 au președinte, vor republică prezidențială, după aceea iar or să vrea, cine știe, republică guvernamentală dacă or să aibă guvern... Nu putem să finalizăm reforma României fără revizuirea Constituției. Au trecut 10 ani de la ultima revizuire și suntem membri ai UE, s-au schimbat multe lucruri", a afirmat Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta efectuează marți o vizită de lucru la Strasbourg. În prima parte a zilei, șeful Executivului a avut întrevederi cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu comisarii europeni Vera Jourova (Justiție, consumatori și egalitate de gen) și Margrethe Vestager (Concurență).