"Consideram că reducerea CAS cu 5% trebuie aplicată din acest și că ne putem permite acest lucru. Putem în mod rezonabil, săptămâna viitoare să trimitem către Parlament reducerea CASS cu 5 puncte procentuale pentru ultimul trimestru, începând din octombrie. Avem capacitatea de a acoperi impactul negativ pe care îl presupune această reducere. Nu mărim deficitul bugetar, nu introducem noi taxe și impozite. Acordul cu FMI și Banca Mondială rămân funcționale", a declarat premierul Victor Ponta.
"Impactul de la 1 octombrie este mult mai redus, ne putem permite acest lucru, avem mai multe buffere, s-a cheltuit mai puțin de la începutul anului. Acesta a fost planul inițial (1 iulie, n.red.), dar am vrut să rămânem în ținta de deficit, iar în același timp nu am vrut să pun taxe în plus pentru mediul de afaceri", a declarat ministrul de Finanțe Ioana Petrescu.
Măsura fost explicată în fugă de premierul Ponta şi ministrul Finanţelor, cu microfoane retrase jurnaliştilor care doreau să adreseze întrebări şi sunet în boxe tăiat. Cei doi şi-au făcut ieşirea precipitată fără a spune care este costul introducerii acestei măsuri, cât este ea de sustenabilă - scrie gândul.info.
Capabil în alte situaţii să vorbească zeci de minute în şir despre cartofi prăjiţi şi alimente bio, premierul Victor Ponta a acceptat foarte puţine întrebări ale presei legate de reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi a ieşit precipitat din sală după doar zece minute, motivând că mai multe explicaţii vor fi furnizate de către ministrul Finanţelor. Nici acesta însă nu a stat în faţa presei decât cinci minute, timp în care mai mult şi-a cerut scuze pentru amânarea introducerii măsurii decât pentru a savura succesul, după care a plecat la fel de rapid, în pofida strigătelor din urmă ale jurnaliştilor.
Mai mult, ziariştilor dornici de întrebări li s-a luat microfonul din mână, iar sunetul boxelor a fost tăiat pentru a descuraja orice rebeliune.
Comportamentul realmente ciudat al principalilor doi factori de autoritate implicaţi în reducerea CAS - şeful Guvernului şi ministrul Finanţelor - ridică serioase întrebări legate de sustenabilitatea măsurii, sursele din care va fi acoperit impactul bugetar aferent în următorii ani şi chiar costurile ascunse sau încă neprezentate pentru mediul de afaceri, acestea reprezentând chiar obiectul întrebărilor de care cei doi s-au eschivat.
Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie.